Am fost “sus” la Roşia de trei ori în ultimele 5 luni. Prima dată, prin august, 2011, cu trei clujeni, toţi reporteri, mult mai tineri decât mine. Nu mai văzusem Valea Arieşului de 30 de ani.Voiam să le transmit cum, elev fiind, ne-am dus “în sus cu mocăniţa”, cum simţeam şi acum mirosul de cărbune, fumul de la locomotiva micuţă ca de jucărie, cum ne jucam pe marginea căii ferate, cum ne opream în M. Viteazu, Buru, Lungeşti, Vidolm. Îmi era ruşine să le spun că acum nu mai este nimic. Din loc în loc lipsea calea ferată. Încercam în faţa lor să maschez neputinţa neamului din care mă trag şi eu şi ei. Nu mi-a reuşit. Erau bărbaţi în toată firea, bine pregatiţi profesional, ei înşişi deja părinţi. Visam cu voce tare că “dacă ar fi o autostradă de la Turda la Abrud”… “Este doar un vis”, zic ei. “Dar dacă acest vis ar fi preluat de un neamţ, şi transpus în realitate”, continui eu. “Hei”, îmi răspund ei. “Nu ar lăsa Bucureştiul să se finalizeze. Acolo, la Bucureşti, trebuie dat şpagă”, îmi raspund ei. Am tăcut. Tac şi acum. Oare până când, noi ardelenii, vom continua să tăcem…?
Related posts
-
7 ani de la beatificarea celor șapte Episcopi Martiri greco-catolici români: o moștenire mai vie decât regimul comunist
Se împlinesc astăzi șapte ani de la una dintre cele mai emoționante zile din istoria Bisericii... -
Coincidențele tulburătoare legate de vizita regală din Jucu
Comuna Jucu a trăit un moment istoric. În data de 22 mai, Alteța Sa Regală Principele... -
Rusaliile 2026 la Cluj-Napoca: de la frică la curaj, mesajul ierarhilor în ziua întemeierii Bisericii
De Rusalii, Cluj-Napoca și-a oprit ritmul cotidian pentru a prăznui „Duminica Mare” ,cea de-a cincizecea zi...